Silviu Mares 27 martie 2020
Peste 3000 de persoane se află în izolare la domiciliu în județul Brăila

Conform raportării Direcției de Sănătate Publică, astăzi 27 martie 2020, la nivelul județului Brăila se aflau în izolare voluntară la domiciliu 3.082 de persoane, iar 191 de persoane se află în carantină. Alte 235 de persoane au ieșit din autoizolare, la încheierea celor 14 zile. De asemenea, 33 de persoane au primit avize epidemiologice după 14 zile de carantină instituționalizată.

Polițiștii brăileni continuă să acționeze în sistem integrat, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranță publică. Astfel, în ultimele 24 de ore au fost executate peste 114 misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În ultimele 24 de ore s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare sau carantină în cazul a 976 de persoane, în 461 locații. De asemenea, au fost supuse controalelor 116 societăți comerciale pentru a se asigura suspendarea activității.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 135 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 218.600 de lei. Dintre acestea, 85 au fost pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în conformitate din Ordonanța Militara nr. 3/2020.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, polițiștii au mai depistat o persoană care nu a respectat măsura izolării la domiciliu, aceasta fiind sancționată contravențional cu amendă și condusă într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile.

Totodată, precizăm faptul că, de la debutul epidemiei, polițiștii au aplicat 317 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 548.150 de lei.

Comentarii