Silviu Mares 14 iunie 2019
Sâmbătă avem ”Doi pe un balansoar” la Teatrul Maria Filotti

Sâmbătă, 15 iunie, de la ora 18.00, la Sala “Bujor Macrin” se joacă spectacolul cu piesa ”Doi pe un balansoar” de William Gibson. Direcţia de scenă aparţine lui Victor Ioan Frunză, scenografia este creată cu rafinament de Adriana Grand, iar distribuţia este formată din doi redutabili actori, Corina Moise şi Alin Florea, care oferă, ca de fiecare dată, o demonstraţie teatrală de mare intensitate, emoţie şi performanţă actoricească.

O poveste de iubire, o complicată relație de dragoste dintre un avocat și o dansatoare, într-un New York imposibil. O femeie care atrage ca un magnet bărbați nepotriviți, escroci sentimentali, cinici, victima perfectă, cea care rămâne deobicei singură, nefericită, fără de noroc și care într-o zi cunoaște un bărbat, primul din viața ei, care nu vrea să profite de ea, cel care o transformă dintr-o persoană singuratică, plină de complexe, într-o femeie mândră de frumusețea ei. Însă acea zi minunată trece, dispare, odată cu cel care o iubise cu adevărat.

„Doi pe un balansoar”, prin premiera sa new-yorkeză din 1957 a reprezentat debutul propriu-zis al autorului în teatru. După 1957 piesa face o strălucită carieră internațională. Roluri memorabile au fost create pe scenă, cel feminin de Anne Bancroft, Shirley MacLaine, Annie Girardeau, cel masculin de Robert Mitchum, Peter French, Henri Fonda, Jean Marais, Marcello Mastroiani, de-a lungul anilor, în montări de excepție precum cele ale lui Peter Brook, Luchino Visconti, Miklos Gabor ș.a.

Luni, 17 iunie, Teatrul Maria Filotti va fi prezent la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, unde va avea două reprezentații ale piesei ”BEFORE BREAKFAST” de Eugene O’Neill, în regia semnată de Andrei și Andreea Grosu.

Comentarii