Silviu Mares 10 septembrie 2019

Echipa de handbal junioare III de la HC Dunărea Brăila a debutat cu o victorie categorică în noua ediţie de campionat. Handbalistele pregătite de profesorul Eugen Jelesneac s-au impus cu 28-19 (16-10) în partida cu ACS Bute Galaţi.

Fetele pregătite de Eugen Jelesneac au condus pe tot parcursul meciului, după ce Mara Roșca a deschis scorul în minutul 1. Oaspetele au egalat de trei ori, dar după 3-3 Brăila a rămas în permanență la conducere și și-au majorat permanent avantajul de pe tabela de marcaj.

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Alexia Grigore -6 goluri, Bianca Mototolea -6, Ștefania Stoiculescu -5, Bianca Oprişan -4, Edith Bălăşoiu -4, Mara Roşca -2, Anamaria Dobre -1.

LPS Brăila a pierdut în prima etapă meciul de pe teren propriu cu CSM Galați, scor 23-29 (12-17). AHC Olimpia Brăila a stat în prima etapă.

În etapa următoare, HC Dunărea va juca la CSS1 Constanţa, AHC Olimpia va juca acasă cu CSS Galați, iar LPS Brăila se va deplasa la HC Junior BB Buzău.

Comentarii