Silviu Mares 22 mai 2019

La data de 21 mai a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat și internat pe un tânăr pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

Marți, 21 mai a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat, pe raza municipiului Brăila, pe un tânăr, în vârstă de 18 ani, din comuna Ulmu, pe numele căruia a fost emisă măsura internării.

La data de 1 martie 2019, Tribunalul Brăila a dispus faţă de tânărul din comuna Ulmu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pentru o perioadă de 5 ani. Acesta este acuzat de comiterea infracţiunilor de tentativă la omor calificat, precum şi port şi folosire fără drept de obiecte periculoase.

În fapt, în noaptea de 5 februarie 2018, în jurul orei 23:00, pe fondul unui conflict preexistent, tânărul în vârstă de 17, la acea dată, ar fi înjunghiat cu un briceag, în mod repetat, două persoane, cu vârste de 16 şi 22 de ani, uneia dintre acestea fiindu-i pusă viața în primejdie.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în acea seara, cei doi tineri înjunghiaţi l-ar fi atacat pe bănuit cu un topor, iar acesta s-ar fi ferit, ulterior lovindu-i pe cei doi, în mod repetat, cu briceagul.

Tânărul a fost internat în Centrul de Detenţie Tichileşti.

Comentarii