Silviu Mares 2 septembrie 2019

Sâmbătă, 31 august, s-au jucat meciurile din etapa a II-a a Ligii a 4-a, o etapă în care gazdele au câștigat 4 partide. Singura victorie a oaspeților a fost la Berteștii de Jos, unde Voința Vișani s-a impus cu 4-0. Victoria Traian a realizat scorul etapei în meciul cu Dacia Unirea Brăila, pe care a învins-o cu 6-0.

Rezultatele înregistrate în etapa a II-a din Liga a 4-a:

Viitorul Însurăței – Viitorul Șuțești 2-1 (0-0). Gazdele au deschis scorul în minutul 47 prin Valentin Ion. În minutul 53 Daniel Dolea a majorat diferența, iar peste trei minute Alin Ciocan a redus din handicap. La juniori A1 rezultatul final a fost 6-6!

Sportul Chiscani – ACS Comunal Cazasu 1-0 (0-0). Oaspeții au dominat clar repriza a doua, în care au ratat mai multe ocazii de gol, dar ratările s-au răzbunat și în minutul 88 Marin Iordache a marcat golul victoriei pentru echipa din Chiscani.

Dacia Bertești – Voința Vișani 0-4 (0-1). Golurile au fost marcate de: Ionuț Andone (44), Daniel Bulancea (51) și Cristian Mușat (70, 90+2). La juniori A1 gazdele s-au impus cu 9-0!

Victoria Traian – Dacia Unirea 2 Brăila 6-0 (4-0). Dumitrana a deschis scorul în minutul 1, iar Ionuț Matei a majorat diferența în minutul 14. După alte 14 minute Costel Roșu a înscris pentru 3-0, iar în minutul 41 Șerbănescu a marcat pentru 4-0. În minutul 48 Zaharia a înscris golul de 5-0, iar în minutul 68 Ionuț Matei a marcat golul care a stabilit rezultatul final. La juniori A1 echipa din Traian a câștigat cu 2-1.

Pandurii Tudor Vladimirescu – Dinamic Unirea 5-1 (3-0). Au marcat; Fătu (23, 25), Goleanu (29), Buriu (62), Stancu (84), respectiv Belivacă (65). La juniori A1 oaspeții au câștigat cu 7-1.

Voința Plopu a stat în această etapă.

Pe primele 4 locuri, cu câte 6 puncte, se află Victoria Traian, Pandurii Tudor Vladimirescu, Sportul Chiscani și Viitorul Însurăței.

Comentarii